Barbu Mateescu: ”Cum alegerile locale ne indică rezultatul alegerilor parlamentare” (OPINIE)         

Pe 27 septembrie vom avea în față patru buletine de vot. Chiar dacă în București nomenclatura e ușor diferită, termenii de referință sunt identici. Scrutinele pentru primar și președintele Consiliului Județean (în capitală: primar de sector și primar de municipiu) sunt puternic personalizate. Prin contrast, scrutinele pentru consiliul local și cel județean (în București: de sector respectiv municipal) pun alegătorii în fața unor liste. În cazul consiliului local, pe liste se pot regăsi oameni familiari votanților: rude, prieteni, cunoscuți – fenomen ce se întâmplă în special în rural sau în orașele mai mici. Dar la scrutinul pentru alegerea membrilor Consiliului Județean (CJ), notorietatea celor de pe listă este de obicei apropiată de zero. Se votează, practic, sigla.

Ar fi de așteptat ca între rezultatul acestui din urmă scrutin și cel al parlamentarelor să poată apărea variații mari. Nimic nu te împiedică, de exemplu, să votezi primarul în funcție, care aparține partidului X, să-i ștampilezi partidul și pe celelalte buletine de vot la locale (‘hai să-i fac viața ușoară, să nu se certe patru ani cu restul consiliului local sau cu consiliul județean’), după care la parlamentare să revii la opțiunea ta de suflet, partidul Z, eventual chiar oponent vehement al partidului X.

Dar în practică lucrurile nu stau astfel.

De la Revoluție și până acum, clasamentul național al primelor trei locuri la votul pentru CJ/-uri / consiliile județene a fost aproape întotdeauna și clasamentul primelor trei locuri la parlamentare. (Mă refer la numărul total de voturi acordat la nivel național pentru toate CJ-urile cumulate, și nu la numărul de consilieri județeni).

• Cine ocupa locul unu la scrutinul pentru CJ-uri ocupa și locul unu la parlamentare.
• Cine era pe doi la CJ-uri termina la parlamentare tot pe același loc în clasament.
• Idem pentru locul trei.

Și nu doar atât.

Locul unu, la nivel național, la scrutinul pentru CJ-uri primește în medie 34%. (Conform IMAS, PNL este stabil la cota 33% de câteva luni. Avem deci o situație în grafic). La parlamentare, tot în medie, locul unu primește 42%. Acest bonus de 8% se datorează în special reorientării votanților de partide mai mici la locale către entitatea politică pe care o văd ca fiind mai puternică.

Locul doi, la nivel național, la scrutinul pentru CJ-uri primește în medie 23% din voturi. (PSD este în plaja 21-25% conform IMAS). La parlamentare, același loc obține, tot în medie, un scor de 22%.

Locul trei, la nivel național, la scrutinul pentru CJ-uri primește în medie 12%, iar la parlamentare, tot în medie, 15%.

(USR-PLUS a fost măsurat de IMAS post-fuziune doar o singură dată, deținând un scor de 17%, deci semnificativ peste media istorică).

Excepțiile de la model sunt puține și par a nu avea teren comun cu ce se întâmplă în 2020.

Poți să ai un partid puternic care, între locale și parlamentare, se rupe în două. A fost cazul FSN în 1992. Frontul ocupase locul unu la locale. Formațiunile rezultate din spargerea sa au ocupat la parlamentare locurile unu și trei. Locul doi (CDR) a rămas neclintit, dar formațiunea de pe locul trei de la scrutinul pentru CJ-uri a fost împinsă în afara podiumului.

Poți să ai două partide diferite la locale care, în vederea parlamentarelor, decid să devină o singură opțiune de vot. În 2004, Alianța DA nu a existat la locale decât în București și Cluj-Napoca. La parlamentare însă, a existat o alianță națională. PNL a ocupat astfel locul doi la locale și PD locul trei. Împreună, la parlamentare, au terminat pe locul doi, cu 5,5% în spatele PSD. Astfel, PRM (locul patru la locale) a urcat (locul trei la parlamentare).

Fragmentări sau unificări în lunile următoare nu par iminente. Singura unificare posibilă și rezonabilă e cea a PMP cu PNL, dar discuțiile pe temă par să fi fost retezate deocamdată.

În 2000, PRM a sărit de la 6,6% la votul pentru CJ-uri spre scorul de 21% la parlamentare. Astfel, la locale se afla pe locul cinci, iar la parlamentare pe locul doi. Acest tip de evoluție era posibil atunci când parlamentarele erau simultane cu prezidențialele – formațiunile politice care aveau o locomotivă erau avantajate. Nu există așa ceva acum.

Finalmente, în 2008 PDL obține la locale cu 1% mai mult decât PSD, dar la parlamentare cu 0,7% mai puțin. În acest moment nu e foarte probabil ca între formațiunile aflate pe primele locuri să existe diferențe atât de mici încât podiumul să se schimbe între locale și parlamentare.

Să nu conteze atunci primarii? Dacă vorbim de prezicerea rezultatului parlamentarelor, scrutinul pentru CJ-uri este mult mai relevant decât numărul primarilor. Și așa a fost dintotdeauna. În 1992, FSN (în forma sa unită) a obținut de cinci ori mai mulți primari decât Convenția Democratică, dar FSN+FDSN la parlamentare nu au putut obține împreună nici măcar de două ori mai multe voturi decât Convenția. În 2004, PSD câștiga 1702 fotolii de primar iar PNL și PD, cumulat, 823 – mai puțin de jumătate. Însă la parlamentare, între PSD și Alianța DA diferența a fost sub 6%. Câțiva ani mai târziu, PSD și PDL au avut practic același scor la parlamentare, deși primul partid deținea 1138 de edili iar celălalt cu două sute mai puțini.

În paragraful de mai sus există o constantă. Aparent este vorba de faptul că PSD obține de fiecare dată un număr impresionant de primari prin raportare la celelalte partide, dar aceste performanțe nu se translatează în scoruri mult superioare respectivilor oponenți cu ocazia parlamentarelor. O nuanță este însă necesară, având în vedere rapiditatea ascensiunii PNL în mediul rural: fenomenul nu are a face cu PSD, ci cu numărul considerabil de comune ( = primari mulți) a căror populație este mică ( = impact infim asupra scorului de la parlamentare). Cu excepția județelor foarte sărace, municipiul-reședință și cele câteva comune-suburbii ajung să concentreze la fel de multe voturi ca restul județului, sau cât trei sferturi sau două treimi din acest rest. Să ne imaginăm ce înseamnă asta în practică, într-un județ ipotetic cu 80 de localități. Un partid poate avea 75 de primari din cei 80, controlând cu autoritate mediul rural. Alt partid poate deține doar 5 primării, pe baza reputației bune de care beneficiază în orașele și municipiile din județ. Raportul de 15-la-1 (cel dintre primarii deținuți de fiecare formațiune) este înșelător. La fel de înșelătoare este și compararea simplă a numărului primarilor: 75-la-5, deci +70. De fapt, cele 75 de comune furnizează o mie de voturi fiecare – cam cât cele 5 localități urbane puse laolaltă. La parlamentare scorul din județ va fi foarte aproape de egalitate. Iar relație va putea fi întrevăzută, la locale, cu ocazia scrutinului pentru consiliul județean.